Uneori e atât de frig. Atât de lung și de frig. Aș vrea măcar să pot citi toate replicile unui simplu dialog fără să nu intervină plictisul, distragerea ori totala indiferență. Rar am cunoscut fenomenul invers, ori reversul medaliei, mai exact. Am fost fascinată de dialog, însetată de cunoaștere, o sete ca o ploaie caldă de vară, de gustul dulce al empatiei. Doar că intervine rolul invers, partenerul dialogurilor tale de piesă de teatru în x acte se plictisește prea repede de jocul scenic. Și atunci te simți singur și știi că trebuie să alegi un rol: ori cel al Indiferentului Plictisit ori al Îndrăgostitului de dialog. După alegerea rolului, joci după cum îți impune masca rolului pe care l-ai ales.
….Am jucat de prea multe ori rolul dramatic al Indiferentului Plictisit, am avut ocazia să joc rolul Îndrăgostitului de dialog de prea puține ori. E o frustrare adâncită în timp, o frustrare a cărei defulare mă face să șoptesc încet deocamdată: ”Să mă primească cineva și pe mine în rolul Îndrăgostitului de Dialog, să-mi cedeze și mie cineva rolul ăsta măcar preț de o stagiune!”
Dar în această societate eminamente nevrotică, nimeni nu vrea să joace rolul Indiferentului Plictisit, toți vor să fie fericiți, la origine. Îți zici: ” Trebuie să o facă cineva și pe asta !Trebuie să o fac din nou dacă nimeni altcineva nu vrea!” Cam așa stă treaba cu distribuția responsabilității la nivel macro. .. Și apoi închizi ochii și refulezi, și refulezi și refulezi și re…
Între timp, în inconștientul zgomotos Copilul își cere drepturile: ” Vreau și eu să vorbesc! Însemn și eu ceva, chiar dacă sunt mic! Eu te-am învățat tot ce știi până acum, eu sunt punctul tău de plecare! Fără mine, ești doar un robot fără creier! Fără mine ești un caleidoscop gol! Fără mine ești doar o dovadă a trecerii timpului!”
….Hmmm, Inconștientul nu ignoră oare temporalitatea?..
nu-ți pot oferi masca Îndrăgostitului de dialog, deoarce nu am fost distibuită niciodată în rolul acestuia…de fapt, l-am jucat pe cel al Plicitistului atât de des incât s-a cronicizat și masca s-a lipit de față…nu cred că am să mai pot juca vreodată celălalt rol nici dacă mi se oferă pentră că nu-l pot întruchipa…ceea ce înseamnă că nu sunt un actor destul de versatil…dar ce contează câtă vreme nu vrea nimeni rolul nostru?????
Nu , nu te resemna te rog !!!! O să vină timpul să joci și rolul ăla!!! Până atunci trebuie să mai facem niște muncă patriotică în câmpul plictisului. Dar o să fie bine, să vezi! Știi cum se spune: Suferă baba la frumusețe? . Înțelept sens ascuns are vorba asta.
NU perorez aici pentru nerenunțarea la speranță , ci doar îți spun de pe poziția cuiva care pipăie cu mâini nesigure Răspunsul. Dar o să fie, sunt sigură. 🙂
și ce să vezi? eu am mare încredere în „previziunile ” tale cât și în tâlcul ascuns al babei:)
atunci să încep să adun detalii și să-mi iau scriptul pentru rol astfel încât, când voi fi distribuită, să nu fiu luată pe nepregătite. constucția unui rol se face din adânc spre suprafață, temeinic luat în seamă iar pregătirea lui durează ceva vreme până la momentul final al premierei!
Sau poți să lași rolul să vină și când va fi, să vină de la sine și să-l primești fără pregătiri și fără script. Alege tu calea. 🙂
nu inconstientul este povara, mai degraba constientul. suntem temporalitate aproape ca o relatie de identitate …
cred că suntem de aceeași parte a baricadei. Și eu iau partea inconștientului pe nedrept refulat. Asta încerc să fac de altfel aici, să îi redau locul de drept deținut. E mișto dacă ajungi acolo. La defulare totală. Până atunci , unii din noi ne rezumăm la mici exerciții de defulare ca și parți de puzzle.
cred ca baricada este foarte fragila si putem oricand sa ramanem fara aparare. si mai cred ca ar fi mult mai bine sa renuntam la freudizme – de si re fulare (sic!) – cuvinte care ne blocheaza legatura autentica cu acest inconstient. cumva o viziune naumiana in care pana si pietrele au un inconstient al lor la care putem avea acces uneori. oricum exercitiile sunt necesare:)
Da, înțeleg ce zici, am ajuns acolo, dar foarte rar și incredibil de ușor. Am uitat calea însă, Exercițiul îl găsesc necesar, ca o aducere-aminte, sau să folosesc un termen jungian exercițiul mă aduce puțin aproape de Inconștientul colectiv spre care tind.
deoarece gandesti altfel te rog eu sa nu tinzi spre inconstientul colectiv : P este infinit mai „fascinant” propriul nostru inconstient. (sa il lasam si pe jung sa viseze la arhetipurile lui linistit)
hmmm, nu sunt de accord cu Jung în totalitate, dar tre să recunoaștem că da, teoria arhetipurilor e tare!
Cât despre Inconștientul colectiv,eu mă gândesc la el mai degrabă ca de la parte la întreg. Tind spre un Inconștient colectiv spre a îmi regăsi propriul meu inconștient, ca parte integrantă a celui colectiv. Poate nu am ajuns încă la ce trebuie, cert e că încerc, mai bine zic, bâjbâi până o să dau cu mâna de filamentul becului. 🙂
teoria lui jung este mai degraba atragatoare decat extraordinara. adica mai putin teorie 🙂 ai tu o obsesie cu raportul asta parte intreg 🙂 dar daca nu o fi asa? filamentul becului este o dovada inconsistenta a existentei lumii exterioare.
mda, dar cum nu ai cunoscut lumea exterioară te mulțumești ca prim pas și cu filamentul becului. și e reconfortant. deocamdată 🙂
În altă ordine de idei, îl privesc pe Jung sau opera lui din perspectivă aproape pur mistică, de aici atracția către. Sunt într-o faza mistică specifică vârstei mele.
Obsesie a raportului partre- întreg??? cred că ai dreptate, dar nu a fost în mod conștient(sic!)
🙂 faza mistica ar trebui sa ne tina toata viata
Ai o părere, respect asta!
nu e mare lucru sa ai o parere … important e sa o folosim intr-un sens creator/creativ pentru viata noastra.
Mulțumesc pentru rol, oricum. Chiar dacă a fost neintenționat 🙂 Îmi ”prinde” bine !