Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for mai 2012

Azi am văzut zebre pe stradă. Drept pentru care am intrat în fiecare magazin din drumul meu și i-am întrebat dacă au nasturi de vânzare. Mă chinuie o idee cu nasturi. Trebuie să fac rost de ei și să îi așez așa cum vrea mintea mea. Nu în cutii pe culori, nu pe palton sau pe spatele rochiei mele de vară. Pe pereți sau în circumvoluțiunile creierului meu. Acolo le e locul.

Mi-e greu să mai înaintez pe stradă, cum ies dintr-un magazin care nu are nasturi, mă cuprinde un tremur și sunt sigură că dacă nu mă calmez am să sparg tot bufetul cu vase de porțelan din pavilionul urechii  în cutremurarea mea. Trag aer tare în piept și mi se pare că am tras pe nas niște bucăți albe de mătase lungă, ca niște perdele ce ies din pălăria unui elegant indian uriaș.

Realizez că am nevoie de somn. Mă pun în pat și dorm cu nasturi înfipți în   toate circumvoluțiunile creierului. Când m-am trezit, mi-am dat seama că mulți oameni vor să mă facă să cred că nu mai există nasturi și pentru mine. Poate chiar așa e, oamenii au nasturi doar pentru ei, pentru hainele lor, pentru cutiile lor de nasturi. De-aia și nasturii au devenit pe bani. E ciudat, îmi doresc atât de mult niște nasturi maro și verzi închis și nu aș vrea să dau bani pe ei, aș distruge toată dorința mea de a avea nasturi. Așa că am să vin din casă în casă și am să cer nasturi. Dacă nu vor vrea să îmi dea, o să îi fur, o să îi tai de pe hainele lor, la metrou, în piață, la cursurile de master, în club, în familie. O să vă iau nasturii pe care îi merit. Îi merit pentru că mi-i doresc, voi doar vă folosiți de ei.

Mi-am dorit toată viața nasturi pe care să îi fumez, să îi trag pe nas,prin vene, pe gură sau pe orice orificiu pe unde îmi mai pot administra droguri ușoare. Cred în drogurile pe care mi le administrez cu buna știință, după prescripția instituită de mine.

Aaaa,da, să vă zic ce vreau să fac cu nasturii. Să fac un copac. 

Read Full Post »

L-a  văzut pentru prima oară într-un parc unde ea se elibera de nămolul lacurilor în care a călcat fără vreme. El, nu știu ce făcea,  ea niciodată nu a știut ce face el. Ideal zic.

Se știau de ceva timp, suficient cât să le zboare prin cap dopamină la pungi de 10 kilograme și endorfine care nu se găsesc nici în cea mai a dracului ciocolată.

I-a spus imediat cum i-a privit chipul atât de interesant: ”Fără sărut! Te rog, asta e singura regulă, nu vreau să mă săruți !” S-au prins de mâini și au plecat spre un insectar părăsit în care mai rămăseseră doar boldurile cu gămălie roasă cu care fuseseră insectele prinse și pânze de păianjen vechi ,prăfuite.  Acolo au făcut dragoste cu toate părțile corpului lor , fără buze însă. Pe ele le-au lăsat să participe ca și spectatori ai acestui iureș aiurizant. Când a vrut să coboare din insectar,bărbatul a oprit-o cu un  gest ferm al mâinii sale stângi perfecte: ” Mai stai aici, nu aș vrea să plec acasă deocamdată, acolo pânzele de păianjen sunt ascunse sub un covor fermecat care emană niște substanțe halucinogene asemănătoare dopaminei din pungile  noastre ieftine de 1o kile!”

Femeia se întoarse către el cu un zâmbet imens pe fața încercănată. I-a zâmbit cu toată ființa, cu toată fața, inclusiv cu buzele flămânde. El pune mâna stângă din nou în mișcare și îi atinge buzele tinerei : ” NU cred că pot să respect regula! Cine dracului te-a învățat oricum că trebuie să ai reguli la război? Vreau să te beau!”

Femeia tace un moment cu ochii închiși.

-” NU, nu mă săruta. Fără sărut. Dacă mă săruți, nu mă vei mai vedea niciodată. Dacă mă săruți, mă pierzi!”

-NU vreau să te pierd, spuse bărbatul și cu buze flămânde, bău toată ploaia caldă de pe buzele fetei.

Un cocktail de droguri grele: plumb, mercur, plutoniu, uraniu,  și alt aer radioactiv o aduce pe femeie în stare de plutire pe asfaltul tavanului. De acolo, plutind, ca un balon umplut cu gaz ilariant, șoptește:

-”Nu știi să asculți reguli, domnule     ! sau cumva tu știi ceva? Cumva știi de la bun început că eu nu dețin astfel de lucruri? că regulile sunt inutile într-un ecosistem atât de sălbatic prin sine? Cum aș putea eu să am reguli când eu nu mă am nici pe mine?”

-”Stai liniștită, nu trebuie să te temi niciodată de radioactivitatea naturală.!”

Astfel spuse Orfeu și cu mâini sigure și puternice o culese pe Euridice de pe tavanul plin de pânze de păianjeni morți. Astfel Euridice ajunse lângă Orfeu și mâinile lui. Pe care le-a.

Read Full Post »

Zoom, please!

 

 

Read Full Post »

Spirit pe de o parte, exercițiu practic de relație, pe de altă parte.

Vede prea limpede ca să nu prevadă pericolele, se scrutează prea mult ca să cedeze impulsului organic.

Reacția sa naturală este să se eschiveze, să se refuze, precum Gilgamesh i se refuză lui Ishtar, să-și evite destinul natural, să fugă de o responsabilitate care i se pare covârșitoare.

Eu.

Read Full Post »

Atâta liniște în jur.

Uneori nu pot să ies din mine oricât de tare aș încerca. Poate mă străduiesc prea mult. Mărturisesc că îmi place enorm când mă aflu în  afara mea, golită de toate sentimentele-glob pe care ca un Atlas le port de ceva timp, de toate sentimentele afara unuia singur: pacea.

Îndrăgostită iremediabil de proces, complet neinteresată de răspuns și nici măcar de întrebarea pentru care am inițiat procesul. Întrebările aceluiași răspuns, miile de feluri în care punem aceeași întrebare mă lasă rece. Eu vreau procesul până la ajungerea la marele răspuns. Vreau viața.

Îndrăgostită iremediabil de proces.

Pierdută total în procesul de a afla. Visez. Visez. Visez într-o cameră goală, nemobilată și umplută de foi pline de gânduri, nori de gânduri în aer, desene. Mai e ceva aici: 166 de cm. De materie în care zac și plutesc eu. În acești 166 de cm visez eu cu mine și cu alți noi cu identitate nedeclarată.

Azi  am nimic despre mine. Mi-au murit cuvintele despre mine. Momentul acesta m-a golit de mine. Ah,da, în sfârșit, iată ieșirea din mine.  Aud din picturi cum mă strigă un scris copilăresc. Raționez și simt în același timp. Cu ochii închiși, mă pictez pe dinăuntru cu pensule imense. Ce ciudat de minunat, sunt înăuntrul meu și mă vopsesc pe interior, în același timp  mă privesc din afara mea și îmi  admir munca pe care o fac în interior.

O tăcere nu se va reconcilia niciodată cu un strigăt la fel cum Hansel și Gretel se vor răzbuna pe Vrăjitoarea cu casa de turtă dulce întotdeauna. Și asta pentru că altcineva înaintea noastră a inventat convenția contrastelor și basmele. Totul a fost creat înaintea ta. Ia de explorează și nu uita să te intorci la tine atunci când ai terminat!

Mă gandesc că în orice clipă, mai există cineva , cel puțin o persoană, ideal una,care să asculte aceeași melodie, aceeași muzică, aceleași sunete în același timp cu mine pe un alt punct de pe glob sau din orașul ăsta. Și uneori îi simt pe oamenii ăștia, dar foarte rar și atunci le zâmbesc copilărește și mă întind în poziția omului vitruvian  al lui Da Vinci, cu brațele și picioarele întinse pe parchetul rece. Și atunci mă eliberez din mine și plutesc pe aici pe undeva, prin camerele astea, prin ochii voștri, prin măgura deasă, prin întrebări inutile.

Atâta liniște în jur. Poate e de la vântul de afară.

Mi-am făcut bagajul. Plec din nou. Nu pot să mai stau în loc. Cu bagajele făcute, cu picioarele în prag , fug din nou. Fug de ai mei pentru că asta am făcut toată viața, fug de prietenii pe care îi părăsesc constant, fug de noii cunoscuți care fug și ei de mine, fug de tipul care încearcă să mă înțeleagă, fug de camera mea prea plină de mine, fug de blogul acesta devenit prea cabotin, fug de mine. Mă duc la gară. Voi alege acolo în ce tren mă urc. Mă întorc sâmbătă.

Un scaun va rămâne întotdeauna un scaun ce caută esența perfectă de lemn din care a fost făcut.

 

Read Full Post »

Tocmai ce vin de la o întâlnire ca între fete, muhaha. M-am întâlnit cu o tipă cu care mă cunosc din copilărie și cu care m-am regăsit acum vreo 3 ani.

De la o vreme o preocupă foarte tare probleme de moralitate. În special când vine vorba de alegeri în viață:

–          Georgette:  Fată, sa îți zic ce am pățit ieri. Știi că am problemele alea la sân și m-am dus la doctor să mai fac o ecografie, radiografie d-aia , cum îi zice.

–          EU : Așa, și ce ai pățit acolo?

–          G: M-am dus cu Lavinia, colega mea de la muncă, aia care are doi bebei și vrea să mai facă încă unul.Hai fată, aia grasă cu curu”mare care era în camera de lângă mine când ai venit să mă vizitezi la grădi!!!

–        EU:  Da, mi-o aduc aminte. O tipă blondă cu față de copil. Hai fată, treci la subiect!

–        G:  Hooo! Că ajung și acolo. Și m-am dus cu Lavinia aia grasă  la spital și stăteam acolo la coadă să îmi vină rândul și tocmai ce ieșise o femeie care plângea.

–       Eu:   De ce plângea?

–        G(apropiindu-se de mine și făcând niște ochi de mielușel) :   Pai să știi că la un moment dat a plecat soțul ei de lângă ea și ne-am dus să o întrebăm ce are. Și stai fată , să auzi, ce nenorocire! Femeia mi-a zis că plânge că  i-a zis doctorul că trebuie  să facă avort. Și tocmai ce făcuseră ecografie și i-a spus doctorul că s-ar putea ca viitorul copil să aibă o malformație: Se va naste fără creier, și femeia trebuia să își aleagă dacă să facă avort, ce i-a sugerat medicul, și să-l nască pe acest copil cu malformații, și știi și tu cum e, naiba, hai că dacă ți se naște unu” handicapat de o mână, de un picior, parcă zici că îl ții și nu avortezi că poți să ai grijă de el, dar dacă se naște fără creier, îți dai seama că nu o să poată să facă nimic, nu o să poată să se miște, să vorbească,să mănânce, nu o să poată să facă nimic. Trebuie să faci tu totul în locul lui.

Eu:Vai fată, vai!!! (Înăuntrul meu râd pe înfundate și parcă mă apucă plânsul. Mă gândesc să o las să văd cât mai dă din ea.) Și ce a făcut fată săraca femeie? A ales să facă întrerupere de sarcină sau nu? Tu ce ai fi făcut într-un caz de-ăsta?

Georgette(care ia o mină serioasă și parcă-parcă cu un aer vinovat):  Fată,  femeia a zis că până la urmă se riscă și o să îl nască fără creier, că ce, ea o să aibă grijă de el, că e copilul ei și numai al ei, și îl iubește și așa. Eu dacă eram în locul ei, îl dădeam afară, jur! Îți dai seama că un copil de-ăsta fără creier nici nu poți să îl numești om? E doar viu, dar nu  face nimic, e groaznic, mă distrug pe mine dacă fac așa ceva. Îți dai seama, vrei să te duci și tu în club, în parc, la mare , la munte, la un grătar și nu poți de copil, că dacă pleci tu de lângă el moare că nu poate să mănânce singur, să se miște, să se spele. Asta ar fi singurul caz în care aș avorta. În rest l-aș ține, chiar dacă s-ar naște ,fără  o mânuță, un picioruș, că atunci mai poate să aibă și el grijă de el, măcar vorbește.

Eu(șocată. fără cuvinte. Knock-out!. Încerc să scot câteva cuvinte, acolo, orice): Da fată, ai dreptate, ce să zic. Nasol. Mai bine nu facem deloc copii, ce zici? Ce ți-e și cu atâtea malformații!!!

–    Georgette(râzând   vitejește și cu un sentiment de milă față de mine):       Nu fată, eu fac sigur, chiar dacă iese malformat.

–       Eu:    Stai puțin, mă duc până la baie. Vin imediat, scuză-mă.

Mă ridic de pe scaun si mă duc către toaletă. Mă gândesc pe drum, trecând peste absurdul situației, măăă ce tare, copil fără suflet am mai auzit, dar copil fără creier.pfiuuu! Trebuie să ies mai des prin lume.zic”

Mă întorc la masă unde prietena mea îmi explică în continuare cum stă treaba cu moralitatea alegerilor astea.

Pentru astfel de oameni ar trebuie să se impună obligativitatea folosirii mijloacelor de contracepție. Și pentru femeile care se duc la doctor însărcinate și care înțeleg la un mod absurd ce le spune medicul despre evoluția sarcinii, și mai mult decât atât, pentru prietena mea care alege să fete un pseudo-handicapat în accepțiunea ei, numai să fie un pseudo-handicapat care să aibă grijă de el însuși când ei i se rupe de  handicapul lui.

Read Full Post »

Am visat că mă duceai într-o noapte la cel mai  frumos spectacol de artificii. Pentru că știai că sunt fascinată de artificii, te-ai interesat și ai aflat de un loc care se află lângă un restaurant care organizează nunți.

La ochi legată cu o eșarfă, m-am lăsat ghidată de tine printre corpuri necunoscute,străine total, printr-o ceață imensă pe care puteam să o gust, la locul de unde am început să văd din nou: prima oară palmele tale frumoase zăbovind pe fața mea, apoi am simțit mirosul pielii tale, iar apoi, când ochiul s-a obișnuit din nou cu realul, am văzut cel mai frumos foc de artificii.  Ochii mei erau artificiile, artificiile se reflectau în ochii mei. Pe la spatele meu simțeam un braț care mă cuprinde puternic. M-a strâns, ca și cum voia să-mi spună ”Uite ce am făcut pentru tine! Nu-i așa că îți place?”

Am vrut să mă întorc către tine să îți spun din priviri că cea mai frumoasă surpriză pentru mine e brațul ce-mi strânge corpul în timp ce pe fundal este, într-adevăr un foc de artificii și nu invers.  Doar că în spatele meu nu era decât o mască venețiană cu steluțe strălucitoare pe ea și miros de fum de artificii. Ciudat,  brațul simțeam cum mă ține în strânsoarea sa încă.

Apoi mă gândesc, ce caut eu aici, pe dealul ăsta, nu cumva visez? Dacă asta e, înseamnă că mă strâng cu ceva de piept și claviculă prin pat în timpul somnului de simt în continuare că sunt strânsă în brațe de un braț de bărbat în vis.

Mă trezesc de-a binelea. Știu cine ești tu!!!! Apoi realizez că asta nu se va întâmpla  niciodată cu adevărat în această realitate vigilă.  Apoi, mă gândesc: ” Mamă, ce mișto pot să visez! Zici că m-am născut din George Sand și Alfred de Musset. ”

Mă uit la ceas. E 02.30, deschid calculatorul, deschid fereastra pentru aer. De la geam, văd la benzinăria de vis-a-vis de blocul meu niște tineri care se aleargă unul pe celălalt, râd, urlă și sunt rupți de beți. Întorc capul spre stânga. La Turbotequilla, restaurantul din apropiere e o petrecere, de-asupra acestuia e un foc de artificii. Și în ochii mei la fel.

Închid geamul. Devenise prea dulceag. Mă pun în fund și zic: ” Mă, dar eu și acum mă lupt cu moartea. Tot nu vreau să o accept. E un drum lung în față!” …………… Mă duc spre baie să fac o baie rece. În cada umplută până la refuz cu apă rece, stă înecat  un gând: ” Nu cumva mâna cu care mă strâng tare de bara metalică a podului e aceeași mână care mă va ajuta să escaladez bara metalică și să plonjez în apă? NU cumva aștept un Orfeu?”

Un alt gând stă atârnat de tavanul de de-asupra căzii: ” Iată-l pe cel mai sadic prinț. Mai sadic decât în cele mai frumoase visuri ale tale!”

Te ridici din cadă și te culci la loc,așa rece și vineție de la apa sloi.

Surse poze: aici și aici .

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »