Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 1 iulie 2012

Somn comatos. La trezire :

Uneori durerea ta e prea reală ca să auzi vocile îndurerate ale celor care te strigă înapoi. Știi că Luna trebuie sa moară .

Să înnebunești, iată un preț frumos pentru abandonarea sublimului.  Să fie un preț bun pentru egoismul feroce al durerii din prăpastie? Cochilia prea călduroasă ce spune?

Pași dezlânați până la frigider: două beri dintr-o răsuflare și una în scârbă. În acord cu starea de fapt.Croitorașul cel viteaz.

După amețire:

Nu există preț pentru frică.Pentru părăsirea existenței-pereche în tăcerea claustrării.Să lași un om în tăcerea prăpastiei e un păcat oribil. Asta pentru cei care cred în virtute, pentru restul, e un gest de înalt egoism.

Cu mâini tremurânde se deschide o carte. Fără a urma tabietul normal al citirii unei cărți, ochii cititoarei tremură asupra prefeței. E o recitire mai exact. Franz Kafka,  Procesul, traducere de Gellu Naum, prefață și tabel cronologic de Romul Munteanu. Cititoarea recitea această carte pentru că simțise mai deunăzi că aici va regăsi cheile tăcerii sau una din ele, cel puțin. Prefața îmbolnăvește ochii cititoarei de la bun început. Iată cheia, iată asemănarea:

” Obsedant, impulsul său de apropiere tandră  și profundă de femeie, spre a realiza acea mult dorită existență-pereche, înscrisă de autor între legile fundamentale ale vieții, se compune dintr-un amestec ciudat de atracție-repulsie- frică. Franz Kafka face parte din acea categorie a damnaților excesiv de pudici.(…). Franz Kafka privește realitatea cu frică și cutremur. De aceea și scurtele sale stații de tranzit în viața intimă au un epilog nefericit, frica rămânând motivul fundamental pentru care scriitorul își refuză cu o evidentă durere, fixarea mai îndelungată sau definitivă în existența-pereche.”

La sfârșitul citatului, ochii tremură sub pânze de păianjen. O omidă se plimbă pe balansoarul în care corpul cititoarei zace. Un prim gând îndeamnă la ucidere a omizii sub talpa ce poartă sandale numărul 36. Apoi urmează mândria: ”Trebuie să moară, uite cât rău face. Omida e dăunătoare. Ce fluture ? ce? Eu văd o omidă cu păr. O anomalie oribilă a naturii.”

Mâinile urmează singure drumul sinuos până la perii omizii. De acolo degetele preiau omida în palma stângă, în palma mică și transpirată. Ochi în ochi, durere în durere:

”Știm amândouă că o să murim. Cine spune că una din noi trebuie să moară acum? ”

Mâinile coboară omida de tivul rochiei și se lasă  întinse, odată cu întregul corp al cititoarei în balansoarul aflat într-un soare de iulie teribil.. Urmează un nou somn comatos în care creierul, ieșit din orbitele sale normale urlă:

”Există preț pentru frică. Există preț pentru minciunile psihopate.”

Ochii închiși, lacrimi uscate, broboane de transpirație ce se rezumă la a traversa corpul cititoarei, cuvinte alergând anapoda prin gura mică, unele răzbătând ca o eructație  printre buzele închise și printre paginile cărții pusă drept parasolar pentru față:

”Aceea e singurătatea lucidității. Aceea e.Cineva părăsește prăpastia altuia, bătut cu pietre și julit în genunchi.”

Altcineva strigă cum că ar vrea să atingă fire de păr și să simtă inimi bătând. Doar atât.

Buzele cititoarei ar vrea să îngâne ceva, dar somnul comatos o cuprinde din viscerele descărnate. Doar gândul mai bântuie aiurea printre broboane de transpirație și fucidat de sulf:

”Cochilia  e oarbă, surdă și șchioapă. Unde te întorci mâine, cu ce mâini, cu ce urechi? Unde sunt ochii?? Cu ce preț plătim cutezanța de a trăi în două lumi? Cât costă boala noastră?”….

 

Read Full Post »