Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 iulie 2012

Cunosc un albatros.

Un albastros baudelairian.  Un bărbat care trăiește în mii și mii de lumi. Fondul ființei sale este de o transparență, o fluiditatate aeriană. Sufletul său are o ușurătate a înțelegerii aventurii prometeice.

Pieziș e modul în care îl ating pe acest bărbat lucrurile care îl privesc. E ca și când acest bărbat are deasupra ochilor un anume ecran filtrant ce amortizează orice impresie și orice absurd.

Sunt cel Nemângâiat, cel Sumbru, cel Uitat,

Prinț aquitan,cu Turnul de mult în destrămare,

E unica-mi Stea moartă,-iar luthu-mi constelat

Poarta-al Melancoliei de-a pururi negru Soare.

E ca prințul de Acvitania, pe care aripile îl împiedică să umble, să se cațere prin prăpăstiile lumii. Ca orice albastros, nu își găsește locul pe pământul uscat.

De la bun început am simțit că acest bărbat este atras de lumi superioare, cum sunt acestea numite, sau să spunem că el aspiră la scopuri elevate în mod natural. Cel mai potrivit este totuși să spun că bărbatul este foarte atent la chemările misterioase și asta pentru că este cu o ureche sensibilă îndreptată spre vocile „de dincolo”,  și cu alta își ascultă propria sete de perfecțiune morală, gustul îmbătător al găsirii unui anume ideal spiritual.

În noaptea de Mormânt, Tu, ce m-ai mângâiat,
Redu-mă-n Posilippo, dă-mi marea, Bucuria
Şi floarea adorată de-un suflet sfărâmat
Şi-umbrarul unde Roza se-îmbrăţişa cu Via.

 Un interesant pasionat, îndrăgostit de paradoxul acut, așa este. Sufletul lui vibrează într-un cristal spiritual de suprasolicitare, un cristal împăienjenit cu gustul delicios al recordului în sine, de sine, pentru sine.

Sunt Amor,Phobeus oare?…Sunt Lusignan?Byron?
De buzele reginei mi-e fruntea-mpurpurată;
Visam în grota-n care sirena-n voie-noată…

De fapt, chiar o să vă spun două lucruri pe care lumea le povestește despre el:

1.Cică este campion olimpic la maratonul pașilor prin nori. Medaliile încă nu s-au decernat.

2. Lumea spune că e ceva în el, o forță mistică, o forță care îi permite să-și facă săgeată din orice lemn ca să atingă orice țintă.

De două ori trecut-am ne-nvins peste-Acheron:
Pe lira lui Orfeu, în drumul meu, am strâns 
Şi al Sirenei strigăt şi al Fecioarei plâns.

 

Poezia: El Desdichado – Gerard de Nerval.

Read Full Post »