Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 26 septembrie 2012

Epopee de grădină. Lucrușoare de nou-născut în beci. Pe tavan , niște rinoceri cu cozi de hidre. Totul se învârte în jurul unei ape tulburi pe care o port într-un coș de cumpărături. Alerg în căutarea unei străzi, de parcă timpul se va opri în momentul în care îmi voi da seama că nu există stradă cu astfel de nume. Unde mă duc pașii? Îl întreb pe primul trecător. Îmi răspunde că mă aflu într-o parte greșită a țării și că această stradă există, însă nu aici. Conținutul latent al visului mă obligă acum, în stare vigilă, să mă îngrozesc. De cine? De propriile fantasme, de proiecțiile mele sau ale celor din jurul meu? Undeva, am găsit răspunsurile, tot undeva le-am refulat. Starea fizică se înrăutățește: cefalee, dureri stomacale. Parcă mi-aș pune un diagnostic isteric, dacă nu aș fi aflat înainte viroza ce bântuie prin oraș. ”Psihotic, psihotic!” îmi strigă procesele conștiente, astfel de vise sunt manifestări latente ale unor afecte refulate. Mhhh , îmi zic. Trebuie să ajung pe strada aceea, trebuie să îl întâlnesc pe acel bărbat. Pe peretele camerei : tablouri vechi de lemn cu poze antice, oameni morți i-aș numi acum în stare vigilă, apă tulbure de Giurgiu, mobila de lemn, un bar din lemn în spatele căruia se află adversarul meu conștient: un bărbat, un om ce se joacă de-a autoritatea fără să își înțeleagă propriile frustrări. În stare vigilă, primele asociații libere privitoare la el sunt: ” Când văzui a lor mulțime, câtă frunză, câtă iarbă/ Cu o ură neîmpăcată mi-am șoptit atunci în barbă/ Am jurat că peste dânșii să trec falnic, fără pas,/ Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs.”Mai apoi mi-am adus aminte de două obiecte ce nu sunt ale mele și vreau să le dau afară din casă. Istorii neînsemnate, oameni de gumă. Agresiuni. Durere și alte asociații banale.

Pe noptieră, Gellu Naum –proză, cartea iubitului, pe masuța de laptop Sigmund Freud- Interpretarea viselor, cartea mea. Ambele cărți își au autorii într-o aureolă specifică crucilor ortodoxe. Sepia îmi invadează pupila și mă mulțumesc cu gândul că oamenii idioți aleg să portretizeze pe cei ce au murit în culori sumbre și cercuri barbare. Travaliu, travaliu. Mă muncesc psihanalitic, mă lovesc de toate colțurile obiectelor de parcă nu există colțuri, mă mulțumesc cu zâmbetul încercănat al fetiței din oglindă și îmi caut geanta. Trebuie să plec, dar nu știu unde. Poate voi căuta strada din vis, poate voi cutreiera aiurea flanând progresiv spre ieșirea din nevroza visului și, bezmetică, flămândă și cu aer crud în plâmâni , voi ajunge la înțelegerea conținutului latent al visului. Reproș – cuvânt din indice de carte. De ce l-am căutat inconștient pe acesta, de ce m-am oprit asupra lui? Sunt obligată de Supraeu să mă analizez, să nu las nici un gest neobservat. La final, ajung blocată într-o tristețe apăsătoare. Există o spirală în dreptul inimii, ce descrie un cerc, o mandală a egoismului pentru Fata de ghindă. Al cui egoism , ne întrebăm??? O simplă proiecție? Deplasări, deplasări, digresiuni infantile, tensiune 13 cu 32 (în vis mă mira doar minima ce era nefirească), oameni indiferenți, case necunoscute, reproș,reproș, reproș,.Indice dintr-o carte. Ciudat, sau chiar deloc ciudat, inconștientul nostru este construit prin sine din paradoxuri. Ce paradox?

O zi de avisare ce culmina cu un vis înfricoșător. Aș spune că sunt o masochistă cu acte în regulă, ca primă ipoteză: din nou Supraeul, instanța mea socializată îmi provoacă de această dată un vis punitiv. Până pe seară voi afla, îmi voi diseca visul în firuri asociative până ce nu va rămâne decât sentimentul amar că exibiția acestui vis e un mărgăritar ce va rămâne în gâtul porcilor. Întregul vis l-am spus unui singur om, singurului om ce l-ar putea și simți , nu doar înțelege. A mă speria ???? Fără proiecții. Nimeni nu doarme, nimeni nu doare, dar teama de omul pe care îl iubești nu e o realitate decât în măsura în care nu ai reușit să parcurgi procesul negării. Ne e teamă de noi, de propiul inconștient bezmetic, de traume ascunse poate, de cuvântul reproș ales dintr-un indice de nume și termeni.

Un vis. La trezire, o angoasă aparent incontrolabilă, o cefalee ce te face să-ți analizezi poate prea mult cearcănele pictate din oglindă. La sfârșit, un sentiment de pace, de acceptare a refulărilor.

Un sentiment de dort. Zâmbești. Vorbești despre tine când la persoana întâi , când la persoana a doua.

O spoială aici: aproape nimic din visul cel adevărat. Cred că mă ermetizez. Se numește mecanism de apărare, caut să mă apăr de agresiunile celorlalți prin ermetizarea propriului limbaj. Opere incomplete pentru oamenii din Evul Mediu. Nimic din ceea ce e scris aici nu e întru totul adevărat. Ca și când există adevăruri universale, mai ales despre vise. Visului, în genere, îi lipsesc toți adjuvanții de memorie, tocmai de aceea, introducem vigil, în stare conștientă însă involuntar în amintirea visului o serie de lucruri ce par să se ordoneze logic. Inconștientul nu funcționează astfel însă. Teama de demistificare ucide rațiunea adeseori. Erosul meu e atât de excedentar încât balanța între acesta și Thanatos se înclină covârșitor în favoarea Erosului. Iată salvarea.

Read Full Post »