Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘fall’ Category

Avertisment!!!!!!  Acest post este haznaua unei frustrări defulate.Și cât se poate de conștiente. A se citi doar de către avizați(și evazați). !! Poate produce efecte secundare nedorite!

Așa!!! Fetelooooor, azi  să discutăm despre încondeiatul ouălelor de Paște. Deh, la asta ne pricepem noi femeile, despre asta putem să scriem , avem voie. Da.

Aș vrea atât de mult să vă pun niște poze cu ouălele mele abia încondeiate, dar pozele sunt așa out of fashion. Eu propun altceva: hai să facem o conferință video în care să ne arătăm oolele, eventual să venim cu diverse tipsuri , cum să le păstrăm mult timp nuanța, cum să le dăm luciu cu preparate eco.

Vă rog, vreau sfaturi și înjurături(pe adresa pornSteel@yahoo.com) pentru că nu mă pricep la pictură și aș vrea să știu: ce culori trebuie să folosesc ca să îmi iasă negru? Vreau ca în acest an ouălele mele să fie elegante, deci negre.

Negru à la emo sau dacă vreți negru à la nihilism de Chekhov sau d-ăla dintr-un episod din Seinfeld. Putem să încercăm toate nuanțele de negru, chiar și  ăla à la Spivak., ”nouă ne place!”, vorba lu” Moromete a lu” Preda.

Acest text este un pamflet. Și o spun pentru cei care s-ar putea simți atacați aiurea. Nu. Propun persoanelor fără Philemoni aka declarați clinic sănătos la examenul psihiatric anual să nu se simtă ironizați sub nici o formă, în mod sincer declar nu aceasta a fost intenția. sau cel puțin nu de partea aceasta.

Pe cealaltă parte, adică aștia cu ”Velerim și Veler, Doamne!” să ne abținem. În definitiv,și alcoolicii suntem oameni, nu?

Așa că zic: să fie tăcere!

D-aia poetică,à la păpușa Barbie de mucava!

Read Full Post »


Trebuia să-l asculți pe cel ce îți spunea că sângele e un tabu.

Din fericire și din pură întâmplare, viața e o mare orgie.  De trăiri, sentimente eșuate și evenimente nefaste.

P.S.  Studiindu-l pe Kant am ajuns la o singură credință: Kant a fost un mare cretin , nu există un imperativ categoric și nici o lege morală acum !!! My game, my rules !

Read Full Post »

 

Caut om cu miros preferat : struguri+ fum. Stop. Preferabil iubitor de copaci. Stop. De unul singur. Stop. Al nostru.

Stop.

Vorbele sperie ideile.

 

Read Full Post »

S-au rupt fire de păianjen ce nu s-au vrut niciodată înfrânte, buze răsfrânte întru rugăciune bezmetică, ochi arși de minciuni sfruntate și totul e scrum. Adun de pe jos doar pagini arse și pământ sfărâmat între degete.  Beau. Sec. Înghit cu scârbă după ani de abstinență și gustul mi-e străin de la gat în jos. Vreau să uit doar șiragul ăsta scurt de ani în care viața mi-a  turnat  leșie în pahar.

Unii oameni aleg linile simple, curate și pline de semne de bun augur. Alții, certați cu îngerii din jurul lor, aleg  câmpiiile în care sălăsluiește un singur copac cu un singur suflet. O singură inimă care bate în scorbura tânără. O câmpie fadă, cu drumuri întortocheate și pline de ciulini. Acestor oameni le place durerea. Adoră sângele șiroind și gustul propriului  sânge îi îndeamnă să vâneze…

Știi, urăsc vântul care te bate din spate. Vântul ar trebui întotdeauna să bată doar din  față, să strângi din dinți și să lupți , să calci peste singurătăți, să calci peste tot ce ai nevoie , peste tot ce meriți, și să împărtășești din lumea ta ….să o dai, să o destrami și să o fărâmițezi în mii de făclii nesemnificative. Aud tastatura cum sună sub apăsarea degetelor mele inconștiente și simt că lucrurile trec oricum fără noi. Că luciditatea nu ajută la nimic. Poate doar la ratare.

Că oamenii sunt mici și plini de certitudini pernicioase. Până una alta, fericirea e fericire și durerea e durere,din câte știu eu . Inima tresaltă la ambele. Și sarea din ochi mi-e comună . Comună , așa cum sunt eu cu toți atomii mei.   Am acces a doua oară la acea lume obscură și subterană .

Vara asta am simțit toamna cu toata ființa mea. Aș fi râs isteric știind că eu sunt idoata care a făcut-o să vină înainte de vreme.  Doar că sunt a naibii de beată ca să îmi pese de toamnă. De toamna mea. De fărâma mea de umanitate.

Cândva totul era al dracului de oranj. De înnebunitor de oranj. Era ca o poveste care se cerea sacrificată și sfâșiată în mii de parți invizibile. Căci asta cere fericirea întotdeauna, să o sacrifici, să o cerni de visuri și senzații. Căci peste mirificul din viața ta își face loc realitatea. Ea. Dureroasă. Imensă.  Și atunci realizezi că ai refuzat să plângi în zadar.

Privesc culoarea din paharul meu și știu că numai oranj nu e.  Îti mulțumesc , Doamne, că îmi oferi seara aceasta, în care cânt la pianul tastaturii un cânt imprecis și sublim. Îți multumesc, Doamne, că mă redai mie întreagă și fremătând de durere de regăsire!!!!!!!!!!

Ascult a mia oară Octombrie a lui Tudor Gheorghe…. de fapt, a lui Topârceanu. În plină vară , trăiesc o toamnă sublimă și infernal de întârziată……..

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Cu ochi lungi, cu gene lungi…..

Read Full Post »

Aşteptam toamna asta cu înfrigurare. O aşteptam cu nazuinţa că dacă se va întoarce am să îmi aduc aminte de trecut, de mirosul de fum şi struguri, de soarele binecuvântat…azi în schimb, în absenţa Măriei Sale Toamna, gândurile îmi sunt subţiri ca nişte şiroaie mici de apă. Mă gândesc la muncă, la oamenii care au nevoie de ajutorul meu, la oamenii care mă iubeau şi pe care i-am folosit, la oamenii care mă iubesc şi cărora nu pot să le răspund, mă gândesc la nimicuri.

Vreau să nu îmi mai fie scârbă. De tot şi de toate.

Acum, am ales să nu mai cred în nimic. Tot timpul mi-am dorit să cred în oameni, să cred că dincolo de condiţia de larvă, mai există ceva. Că odată ce vine toamna, unul din toţi m-ar fi urmat în pădure în căutarea Şarpelui printre frunze veştede, că paşii mei au un ecou în talpa altuia şi că de-ar fi să strig până ce glasul mi s–ar sparge în clopote mici ca nişte baloane de săpun , ar fi unul din x sau z care să mă sădească înapoi. Aş fi crezut chiar şi în banal, în echilibru, şi în cotidian dar nici măcar ele nu m-au vrut. M-am întors într-un final înspre singurătate, ca înspre hotarul ultim al conştiinţei mele lucide, dar şi aici arşita mi-a gonit Şarpele. Acum, sunt în tranziţie, şi cred în forţa pură a mişcării continue, în puterea unui drum care nu se doreşte niciodată înfrânt, în forţa unui gât veşnic uscat . Astfel alerg. Aştept ca prin uitarea mea buimacă să nu mai cred în nimic. Alerg.

 

Read Full Post »