Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘honehisme’ Category

Șandramaua cuibului voit solipsist
Se zgâlțâie cu fiecare obiect idealizat
Reglat cu tubulara ascunsă de sub
Aripi.
Săracele, iar suspină ludic după
Plumbul care oferea confuzia
Unei mase valoroase.

Dar și Dumnezeu fumează nevrotic
Dimineața în sala de așteptare
A spitalului preferat
unde-și tratează
Periodic durerea existențială
Pe care o aduce înfășurată în
Ziarul „Amor fati” .

M-am recunoscut epistemologic
În gândul imaginii că am fost.
Doar așa m-am putut întoarce
într un final după fetița
Care-și aștepta prăjitura din batistă.

Mi-am mulțumit cu recunoștință
Pentru restul decantat magic
Am zburat mână-n mână în jurul
Cuibului
Care ne privea cu mândrie nedisimulată
Nicio mână lacomă nu mă oprea să respir
Aerul rarefiat al propriei înălțimi

Odată cu conștiința zborului
Urma să pierd licența asupra
Unor părți din personalitate
Pe care le mai vizitez uneori însă
Întocmai unui muzeu în aer liber
al rămășițelor peste care
Tacticos înfloresc

zarzării înălțimilor.

Read Full Post »

Naivitatea mea nativă
Stă pe aceeași stradă cu burduful de câine părăsit de brânză

Dimineața însă mă trezesc în starea pură
De celulă stem gata să fie
Oricine vrea Celălalt.

Printr-o fericită adesîntâmplare
Pe strada mea însă s-a mutat
Definitiv Constanța.
Obiectului.

O doamnă bine
Cu care mă joc Cucu-Bau când
Uneori Obiectele interne
Mai tremură gelatinos.

Amor hereos mi-e școala
În care-mi trudesc aparatul
Pneumatic
Haosul clivat al societății
Mai respiră uneori asmatic sub
Pojghița emoțiilor

Atunci vine doamna Constanța
Și-mi șoptește:
„Alooo! Făurirea de sine e ca dragostea
De Dumnezeu!”

Piesa lipsă din puzzleul acceptării
Era revenirea ca ultim test
Al nesiguranței de sine.
De acum poezia se făurește drept
Delicios obiect tranzițional,
Cu și prin celălalt

Astfel merg braț la braț

Cu doamna Co(ns)Tanța

Vindecate de anosmie

Adulmecând aerul propriului (a)miez.

Read Full Post »

„Cer deasupra

Cer dedesubt

Stele deasupra

Stele dedesubt

Tot ce e deasupra

Este și dedesubt

Înțelegeți asta

Și vă bucurați”

Tabula Smaragdina

Shambala nu se află în ochii deschiși ai caldarâmului și nici în mantrele solide ale disciplinei soarelui.

Însă dublul animusului nu se dublase niciodată, era doar naivitatea unei iluzii vândute dintelui contră.

În noaptea când cerurile s-au deschis coada Uroborosului s-a înghițit pe sine ca limită a conștiinței, savurând otrava stelară a cozii ce devenea, așa cum era, începutul lui deasupra și a lui dedesubt.

Ploaia lui Chicchan așterne însă fragmente înnoite de pneumă torcând parcă aceleași fixații orale sadice: încorporarea cerurilor și a părților amorale ale soarelui.

Da, în astfel de momente structura metafizică a logicii interne se destrăbălează într-un dans primitiv iar cerurile se lasă deschise înainte/înapoi,deasupra și dedesubt.

Adevăratul Magician al timpurilor noastre,și nu neapărat unul al lui Culianu, este cel care își reactualizează timpurile personale la nesfârșit.

Pentru că nu-i așa, e ușor să trăiești în lumină, unde totul e de văzut și se vede, ai curajul însă să stai în întuneric- confruntarea cu el , deși nu știi dinainte ce va urma, confruntarea cu necunoscutul e apa vie a întregirii ființării. Altfel vei rămâne veșnicul orbit de lumină și umbra ta te va hăitui chiar și când vei crede că stelele – nucleele luminoase pe cerul întunecat al psihicului- te ghidează spre re re ieșirea din uterul lumii.

Read Full Post »

La solstițiu se strâng apoteotic aceleași vise reiterate care se propagă în mandalele infinitului. Eul tău e un construct arhetipal al conștienței, un joc de-a existența, o promisiune făcută sinelui pe cale de recuperare din mâinile harnice ale lui Hephaistos.
Dacă vrei să știi cum e să respiri, dacă ghimpul existenței e doar bobul de mazăre ataraxic plasat sub așternutul prințesei, atunci la fel de bine s-ar putea din oficiu și pro bono(sic!) descalifică broasca țestoasă iar Ahile poate câștiga maratonul de unul singur.
Visele nedifuzate pe canalul oficial al monarhiei facebook se alătură dansurilor ielelor, dansuri care ard și pârjolesc orice persona menținută în prim plan.

Umbra este cel mai credincios companion fără de care puer aeternus se avortează pe sine la infinit.

Între momente, între bătăile de ceas aritmice, se află viata ce freamătă a fi trăită fără buzunare de siguranță, pe de a întregul, fără a mai astepta acea conjuctură lipsită de speranță și imposibilă care ar justifica apariția ființelor supranaturale, fără gânduri blocate, fără vinovății, fără,fără, fără…
În dansul ielelor de mâine se propagă iertări felurite, eliberarea jinduită de atâta amar de vreme, echilibrarea cercului, renunțarea la relații fuzionale neactualizate.
Pentru ca dacă aștepți numinosul să se manifeste este necesară o pierdere de sine ori a drumului, ca și când drumul și viața ta nu ar coincide în mod ironic.
Uneori apa vieții dă înapoi și libidoul caută obstinat moduri de reorientare, ferindu-se, ca de rachetele antigrindină, de lumea compensatoare a Thanatossului.

Nu e de ajuns să-ți consolidezi un Eu rațional conștient și să pretinzi că astfel conflictele interioare vor fi amortizate. Nu e de ajuns să spoiești cu var fațada crezând că șandramaua butaforizată va fi luată drept sine adevărat. Pentru a stăpunge stomacul dragonului, pentru a ieși din Marele Pește, e nevoie mai ales de umbra ta.
Sunt oameni care trăiesc într-un univers idilic al purității și luminii, refuzându-si or ignorându-și umbra, pierzând astfel orice plăcere și putere a apusului, dar nu din vina lor.

Încercând să fie copilul ideal, fata ideală, au putut de a lungul timpului doar să perpetueze un copil inocent ca sine central, ca o incapacitate de a ieși din doliul isteric al celui care încă păstrează fantasma relațiilor virginale cu părinții.
Pentru că astfel de persoane au fost forțate în copilărie să-și dezvolte un sine fals, construit pe identificări maniacale precoce cu bunicii și ceilalți adulți, fără să știe că au lăsat într-un colț al sinelui o ființă infantilă nedezvoltată care tânjește după lumea copilăriei,a infansului lipsit de griji sau ambivalență.
Pot vrea ceea ce trebuie? Act de gratie spune teologia, demontează supraeul infantil spune psihanaliza, trebuie să vrei ce trebuie spune societatea care cocoșează zilnic arhetipurile fertile.

Să avortăm copiii infertili ai interdicțiilor, să pășim pe drumul ce de astăzi se deschide spre libertate și fecund, scutură-te de hlamida veche a vinovățiilor și nu mai erotiza absențe… e timpul tău, al meu,al fiecăruia…dar separat.

Trage o gură de aer călcând hotărât pământul sub talpa ta, croiește noi și noi drumuri spre individualizare, fără rușine și nesiguranțe.
Finalmente doi e doi și copii eterni ai fiecăruia cresc nemaiștiind unii de alții.

Read Full Post »

” Sisif tot urcă la piatră

Cu gânduri concupiscente

De ostracizare socială

Când piatra coboară,

Sisif se odihnește între-oglinzi

Vicariante.

Uneori mai suspină când își bea ceaiul

Și citește ziarul:

„E timpul pentru porția de aloerotism”

..ca și când exigențele și educația morală

ar putea vreodată substitui

Iubirea.

„Nu erotizăm absențe!”, scria

pe poarta de intrare în Agape.

Acolo Sisif ponta foaia de parcurs

pentru eternitate.”

Fata de Ghindă, februarie 2018

Lui Sisif nu i-a spus nimeni însă că truda lui vocațională nu este una de natură constituțională și că piatra este eminamente facultativă.

Munca lui îi părea lui Sisif eterna compulsie la repetiție, piatra invizibilă a omenirii: continuăm să-l recreăm pe Dumnezeu ca pe un loc unde să putem pune la adăpost lucrurile bune din noi înșine, pe care riscăm să le alterăm, într-un melanj amăgitor, dacă le ținem la un loc cu toată distructivitatea din noi.

Și atunci urcăm piatra, o prăvălim la vale,o distrugem și o recreăm, scotomizând la nesfârșit frica de libertate, frica de a deveni persoana care suntem.

Read Full Post »

30.06.2015. Acrobatul.

„Pentru ca un acrobat care sare fără plasă de siguranță să fie aplaudat și adulat ore în șir de întreaga audiență, acrobatul petrece nesfârșite ore de exercițiu în care nu-l vede nimeni, nu-l aplaudă nimeni în afara lui însuși. – acestea își spunea în fiecare dimineață acrobatul înainte de prima săritură”.

Nights-of-Cabiria-1957-3

august 2015. Cheia de portal.

” Nevoia sacră a copilului de a confirma animei că nu e doar nebunia fascinantă și spumoasă a unui animus ignorant pe de o parte, și nevoie de a liniști  pe același animus că nu cunoști identificarea cu desuetudinea în care alunecă depravarea animei, pe de altă parte..  NU te identifici cu niciunul, nu ești  lumină nici întuneric, dizolvi dihotomia realității, te scindezi jucând pe sârmă, un tampon aparent eficient între două ființe cărora le dai voie să se rănească însă  nu și să  se omoare.”

400369_178528065578942_1193219404_n

10.11.2015. Regresie apăsătoare.

”Copilul e pedepsit bând lapte rece, pe care și-l administrează de bunăvoie( sic!), același lapte care pare amar, o amărală care trece de la ochi la sân, de la privirea absentă a mamei în timpul alăptării,.

Ochiul absent sau ochiul prea avid. Ochiul distrat. Un ochi rece precum sânul care se otrăvește prin procură.

Bea acest lapte rece, copile, amorțește timpul, încremește-i pe toți și joacă-te holistic în lichidul amniotic care se declară , fără drept de apel, delicios de part-time!

…și azi cad bucăți din tencuiala uterului .”

https://www.youtube.com/watch?v=KAl1MCFKEJM&list=PL2F7404E0F98DD8B6&index=118

Read Full Post »

M-am dezbrăcat încet, fără clipiri inutile ale genelor abile, fără să  caut să ascult sunetul timpului care trece prin materie ,

M-am dezbrăcat privindu-te cum șoptești : “Eludează-mă, eludează-mă!

Goliciunea mea  iernatică  e  NUditate, gândești tu, același fel de a arăta doar NU, o eludare paradoxală,prelungirea amniotică a unei ecografii făcută unui organ intern abscons.

Vulnerabilul e digerabil doar în nuditatea internă a unui aparat psihic definitiv provizoriu.

Placa zgâriată a compulsiei la repetiție, fractaliul din care germinează fixația care devine

Așa cum este,

Adică, provocatoare, toxica fixație.

Orice vulnerabilizare e visul de împlinire a refulatului. Cum asculți de gândul cel dintâi, necesitatea socială a ascunderii Sinelui,

în fața unei transparențe, în spatele fricii ?

1bc46a835fa3546fd55f49d51861afef

Miroase  a foame patologică de a depăși norma ereditară, încă o porție, încă una până la următoare reactualizare a sinelui.

Învăț să nu mai caut momentul numit frumusețe, aleg să îl părăsesc în clipa lui culminantă, nealegând prelungirea inutilă a unui moment punctual.

Pentru restul, pentru ceea ce simt, cred, cunosc ca fiind simțire, pentru acest rest, îmi păstrez întregul ascuns sub clipirea genelor abile, fără să mai las cuvintele să definească nespusul.

to be continued

Read Full Post »

Older Posts »