Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘evolution’

Șandramaua cuibului voit solipsist
Se zgâlțâie cu fiecare obiect idealizat
Reglat cu tubulara ascunsă de sub
Aripi.
Săracele, iar suspină ludic după
Plumbul care oferea confuzia
Unei mase valoroase.

Dar și Dumnezeu fumează nevrotic
Dimineața în sala de așteptare
A spitalului preferat
unde-și tratează
Periodic durerea existențială
Pe care o aduce înfășurată în
Ziarul „Amor fati” .

M-am recunoscut epistemologic
În gândul imaginii că am fost.
Doar așa m-am putut întoarce
într un final după fetița
Care-și aștepta prăjitura din batistă.

Mi-am mulțumit cu recunoștință
Pentru restul decantat magic
Am zburat mână-n mână în jurul
Cuibului
Care ne privea cu mândrie nedisimulată
Nicio mână lacomă nu mă oprea să respir
Aerul rarefiat al propriei înălțimi

Odată cu conștiința zborului
Urma să pierd licența asupra
Unor părți din personalitate
Pe care le mai vizitez uneori însă
Întocmai unui muzeu în aer liber
al rămășițelor peste care
Tacticos înfloresc

zarzării înălțimilor.

Read Full Post »

Naivitatea mea nativă
Stă pe aceeași stradă cu burduful de câine părăsit de brânză

Dimineața însă mă trezesc în starea pură
De celulă stem gata să fie
Oricine vrea Celălalt.

Printr-o fericită adesîntâmplare
Pe strada mea însă s-a mutat
Definitiv Constanța.
Obiectului.

O doamnă bine
Cu care mă joc Cucu-Bau când
Uneori Obiectele interne
Mai tremură gelatinos.

Amor hereos mi-e școala
În care-mi trudesc aparatul
Pneumatic
Haosul clivat al societății
Mai respiră uneori asmatic sub
Pojghița emoțiilor

Atunci vine doamna Constanța
Și-mi șoptește:
„Alooo! Făurirea de sine e ca dragostea
De Dumnezeu!”

Piesa lipsă din puzzleul acceptării
Era revenirea ca ultim test
Al nesiguranței de sine.
De acum poezia se făurește drept
Delicios obiect tranzițional,
Cu și prin celălalt

Astfel merg braț la braț

Cu doamna Co(ns)Tanța

Vindecate de anosmie

Adulmecând aerul propriului (a)miez.

Read Full Post »

Vorbim despre mâncare. Și apoi despre moarte. Și inițial ți-ai propus așa: să fii jelit în mod epic de bătrânele satului în timp ce cortegiul ascultă tăcut povestea ta de viață.Ca o prelungire a vieții de după moarte, strigătele epice relatează cea dintâi și cea din urmă epoee, despre om din neant apărut.Despre dorința irefutabilă de a rămâne o fărâmă din identitatea ta imprimată pe real. Și apoi e durerea, nevoia de a exista ceva dincolo. Și dacă acolo nu este decât capătul de linie, vei vrea să lași aici o zbatere de pleoapă, un infim de identitate tatuată în conștiința comună a cortegiului funerar.

Mai târziu vorbești despre mâncare și supraviețuire. Despre celula mamă ce a expulzat patru celule fiice. Despre cum celulele fii și fiice se hrănesc din mamă, până la sublimare, până în momentul în care și-au rămas pe sine propria hrană fierbinte și vibrantă. Au înțeles că mama s-a sacrificat, dându-se drept pradă, pentru a trăi într-o prelungire împătrită, pentru a renaște prin celulele fii și fiice. Mai devreme sau mai târziu aceste patru celule fii și fiice vor trebui să se aleagă pe cea mai slabă pentru a fi mâncată, în definitiv trebuie să perpetuăm un sacrificiu, rugul trebuie să rămână aprins. Avem nevoie să supraviețuim.  Și atunci , noi, cele patru celule fii și fiice alegem să expulzăm la rândul nostru fiecare câte alte patru procente de evoluție. Și mai apoi, mai în zilele noastre, a fost Turnul Babel, ăl de sus din nori.

Mai târziu, vorbești despre mâncare și despre răspunsuri patologice . Despre conflict=iubire. Despre nevoia de conflict în viața ta pentru a putea să iubești partea adversă. Tu nu poți să iubești liniște. Liniște nu e iubirea. Mama și cu tata se iubeau, se certau și se iubeau. Pentru că se iubeau trebuia să existe cearta, strigătul animalic de ajutor al sufletului preistoric. Vrei și tu să iubești, dar liniște e alienare. Ai nevoie de conflict. Pentru că asta înseamnă să iubești. Neliniște, angoasă, fierbinte. Zâmbet. Fără vină. Tu nu ai nici o vină.

Mai întâi, nu vorbeam nici eu , nici tu. Doar supraviețuiam. Iar eu am reușit să evoluez, și să încerc să verbalizez prin combinații de sunete și deschideri ale gurii. Și m-am gândit să creez convenția exteriorului, să dau nume obiectelor din exterior. Despre sentimente nu-i nevoie deocamdată de convenție, ce simt eu, simți și tu, putem păstra onomatopeele pentru comunicarea acestora, dar lumea din afara noastră, a miliardelor și miliarelor de celule fii și fiice , trebuie denumită, trebuie modelată și supusă convenției. Așadar, să vorbim, să găsim sunete pentru fiecare lucru ce ne înconjoară. Tot ce e străin de evoluția noastră intracelulară trebuie scos din infinit prin convenție. Și ăsta a fost timpul. Ce superb, nu? Am creat, în inconștientul nostru comun, conceptul , abstract de-altfel, de timp.

Iar mai apoi am vorbit despre mâncare. Și tu ai evoluat și mi-ai creat o masă la care să mănânc,și nevoi superioare pe care trebuie să le satisfac. Și eu am creat furculița și vesela. Și apoi, mai în zilele noastre, a fost Turnul Babel, ăl cu turlele în nori.

Read Full Post »