Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘exhale’

Naivitatea mea nativă
Stă pe aceeași stradă cu burduful de câine părăsit de brânză

Dimineața însă mă trezesc în starea pură
De celulă stem gata să fie
Oricine vrea Celălalt.

Printr-o fericită adesîntâmplare
Pe strada mea însă s-a mutat
Definitiv Constanța.
Obiectului.

O doamnă bine
Cu care mă joc Cucu-Bau când
Uneori Obiectele interne
Mai tremură gelatinos.

Amor hereos mi-e școala
În care-mi trudesc aparatul
Pneumatic
Haosul clivat al societății
Mai respiră uneori asmatic sub
Pojghița emoțiilor

Atunci vine doamna Constanța
Și-mi șoptește:
„Alooo! Făurirea de sine e ca dragostea
De Dumnezeu!”

Piesa lipsă din puzzleul acceptării
Era revenirea ca ultim test
Al nesiguranței de sine.
De acum poezia se făurește drept
Delicios obiect tranzițional,
Cu și prin celălalt

Astfel merg braț la braț

Cu doamna Co(ns)Tanța

Vindecate de anosmie

Adulmecând aerul propriului (a)miez.

Read Full Post »

Din diverse motive oamenii se lovesc de pereții stâncilor fără a le păsa de unda de șoc.

Ce te doare, copilule?” Sună fraza preferată pusă la wishlist în copilărie. Doar că nimeni nu întreba, toți din jurul copilului loveau stâncile cu obstinație. Există lucruri irepetabile pentru cei ce nu se  întreabă ce înseamnă jocul de-a mama și de-a tata. Fiecare se întreabă fie dacă e parte din univers sau este universul însuși. Guvernați de nevoia constantă a satisfacerii instinctului de plăcere , ne îndreptăm frunțile grăbiți direct spre finalul cursei ca și când, cu siguranță, răspunsul nostru se află acolo.Uneori ne lăsăm purtați spre grămezi de carne cu zâmbet pictat pe față și în atare condiții pământul se zguduie din temelii în ropotul nostru grăbit, alteori ne lovim de Sinele nostru, ne întâlnim față în față , oglindă-n oglindă și privim.

Zâmbim înfierați ca și când ne-am cunoaște și asta-i tot, mai rămâne să ne întrebăm cine sunt ceilalți?

A te cunoaște pe tine implică , fără drept de apel, anticiparea comportamentelor celorlalți. Și atunci, în acest proces, asiști la manifestări de viață pe cât de diverse pe atât de găunoase , precum magazii vechi în care ții toate inutilitățile pământului. Vezi copii rămași în momente amnezice de teamă, umilință, oameni ce neagă realitatea în aceeași măsură în care aderă la aceasta, alteori observi cum oamenii se proiectează pe sine în afară cu o putere inconștientă devastatoare pentru privitor. Când întâlnești câte o persoană goală, atât de sublimă în propriul gol,atât de la vedere, abandonezi analiza goală a logicii sentimentelor și dai drumul goliciunii tale. Un spectacol maiestos orchestrat de două sau mai multe inconștiente lăsate atât cât vrem libere.

Realizezi apoi că nu doar lumea din jurul tău e un paradox încântător ce te duce spre presupusa nebunie a cunoașterii ci și că propria-ți ființă e construită din paradoxuri , fenomene pe care ideile de realitate și de societate nu le pot cuprinde deocamdată.

În prezentul cui trăim ne întrebăm apoi copilărește și nedumeriți??Universul sunt Eu sau sunt doar o parte a acestui univers, căruia , probabil , cândva i-am aparținut??

When in doubt, lasă-l pe copil să-și dea cu părerea. El îți va spune că ești universul în măsura în care ești o parte din el. Îți va spune : ”Încearcă să nu încerci!” .

Read Full Post »