Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ha-ah’

La solstițiu se strâng apoteotic aceleași vise reiterate care se propagă în mandalele infinitului. Eul tău e un construct arhetipal al conștienței, un joc de-a existența, o promisiune făcută sinelui pe cale de recuperare din mâinile harnice ale lui Hephaistos.
Dacă vrei să știi cum e să respiri, dacă ghimpul existenței e doar bobul de mazăre ataraxic plasat sub așternutul prințesei, atunci la fel de bine s-ar putea din oficiu și pro bono(sic!) descalifică broasca țestoasă iar Ahile poate câștiga maratonul de unul singur.
Visele nedifuzate pe canalul oficial al monarhiei facebook se alătură dansurilor ielelor, dansuri care ard și pârjolesc orice persona menținută în prim plan.

Umbra este cel mai credincios companion fără de care puer aeternus se avortează pe sine la infinit.

Între momente, între bătăile de ceas aritmice, se află viata ce freamătă a fi trăită fără buzunare de siguranță, pe de a întregul, fără a mai astepta acea conjuctură lipsită de speranță și imposibilă care ar justifica apariția ființelor supranaturale, fără gânduri blocate, fără vinovății, fără,fără, fără…
În dansul ielelor de mâine se propagă iertări felurite, eliberarea jinduită de atâta amar de vreme, echilibrarea cercului, renunțarea la relații fuzionale neactualizate.
Pentru ca dacă aștepți numinosul să se manifeste este necesară o pierdere de sine ori a drumului, ca și când drumul și viața ta nu ar coincide în mod ironic.
Uneori apa vieții dă înapoi și libidoul caută obstinat moduri de reorientare, ferindu-se, ca de rachetele antigrindină, de lumea compensatoare a Thanatossului.

Nu e de ajuns să-ți consolidezi un Eu rațional conștient și să pretinzi că astfel conflictele interioare vor fi amortizate. Nu e de ajuns să spoiești cu var fațada crezând că șandramaua butaforizată va fi luată drept sine adevărat. Pentru a stăpunge stomacul dragonului, pentru a ieși din Marele Pește, e nevoie mai ales de umbra ta.
Sunt oameni care trăiesc într-un univers idilic al purității și luminii, refuzându-si or ignorându-și umbra, pierzând astfel orice plăcere și putere a apusului, dar nu din vina lor.

Încercând să fie copilul ideal, fata ideală, au putut de a lungul timpului doar să perpetueze un copil inocent ca sine central, ca o incapacitate de a ieși din doliul isteric al celui care încă păstrează fantasma relațiilor virginale cu părinții.
Pentru că astfel de persoane au fost forțate în copilărie să-și dezvolte un sine fals, construit pe identificări maniacale precoce cu bunicii și ceilalți adulți, fără să știe că au lăsat într-un colț al sinelui o ființă infantilă nedezvoltată care tânjește după lumea copilăriei,a infansului lipsit de griji sau ambivalență.
Pot vrea ceea ce trebuie? Act de gratie spune teologia, demontează supraeul infantil spune psihanaliza, trebuie să vrei ce trebuie spune societatea care cocoșează zilnic arhetipurile fertile.

Să avortăm copiii infertili ai interdicțiilor, să pășim pe drumul ce de astăzi se deschide spre libertate și fecund, scutură-te de hlamida veche a vinovățiilor și nu mai erotiza absențe… e timpul tău, al meu,al fiecăruia…dar separat.

Trage o gură de aer călcând hotărât pământul sub talpa ta, croiește noi și noi drumuri spre individualizare, fără rușine și nesiguranțe.
Finalmente doi e doi și copii eterni ai fiecăruia cresc nemaiștiind unii de alții.

Read Full Post »

” Sisif tot urcă la piatră

Cu gânduri concupiscente

De ostracizare socială

Când piatra coboară,

Sisif se odihnește între-oglinzi

Vicariante.

Uneori mai suspină când își bea ceaiul

Și citește ziarul:

„E timpul pentru porția de aloerotism”

..ca și când exigențele și educația morală

ar putea vreodată substitui

Iubirea.

„Nu erotizăm absențe!”, scria

pe poarta de intrare în Agape.

Acolo Sisif ponta foaia de parcurs

pentru eternitate.”

Fata de Ghindă, februarie 2018

Lui Sisif nu i-a spus nimeni însă că truda lui vocațională nu este una de natură constituțională și că piatra este eminamente facultativă.

Munca lui îi părea lui Sisif eterna compulsie la repetiție, piatra invizibilă a omenirii: continuăm să-l recreăm pe Dumnezeu ca pe un loc unde să putem pune la adăpost lucrurile bune din noi înșine, pe care riscăm să le alterăm, într-un melanj amăgitor, dacă le ținem la un loc cu toată distructivitatea din noi.

Și atunci urcăm piatra, o prăvălim la vale,o distrugem și o recreăm, scotomizând la nesfârșit frica de libertate, frica de a deveni persoana care suntem.

Read Full Post »

M-am dezbrăcat încet, fără clipiri inutile ale genelor abile, fără să  caut să ascult sunetul timpului care trece prin materie ,

M-am dezbrăcat privindu-te cum șoptești : “Eludează-mă, eludează-mă!

Goliciunea mea  iernatică  e  NUditate, gândești tu, același fel de a arăta doar NU, o eludare paradoxală,prelungirea amniotică a unei ecografii făcută unui organ intern abscons.

Vulnerabilul e digerabil doar în nuditatea internă a unui aparat psihic definitiv provizoriu.

Placa zgâriată a compulsiei la repetiție, fractaliul din care germinează fixația care devine

Așa cum este,

Adică, provocatoare, toxica fixație.

Orice vulnerabilizare e visul de împlinire a refulatului. Cum asculți de gândul cel dintâi, necesitatea socială a ascunderii Sinelui,

în fața unei transparențe, în spatele fricii ?

1bc46a835fa3546fd55f49d51861afef

Miroase  a foame patologică de a depăși norma ereditară, încă o porție, încă una până la următoare reactualizare a sinelui.

Învăț să nu mai caut momentul numit frumusețe, aleg să îl părăsesc în clipa lui culminantă, nealegând prelungirea inutilă a unui moment punctual.

Pentru restul, pentru ceea ce simt, cred, cunosc ca fiind simțire, pentru acest rest, îmi păstrez întregul ascuns sub clipirea genelor abile, fără să mai las cuvintele să definească nespusul.

to be continued

Read Full Post »