Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘onice orice’

La solstițiu se strâng apoteotic aceleași vise reiterate care se propagă în mandalele infinitului. Eul tău e un construct arhetipal al conștienței, un joc de-a existența, o promisiune făcută sinelui pe cale de recuperare din mâinile harnice ale lui Hephaistos.
Dacă vrei să știi cum e să respiri, dacă ghimpul existenței e doar bobul de mazăre ataraxic plasat sub așternutul prințesei, atunci la fel de bine s-ar putea din oficiu și pro bono(sic!) descalifică broasca țestoasă iar Ahile poate câștiga maratonul de unul singur.
Visele nedifuzate pe canalul oficial al monarhiei facebook se alătură dansurilor ielelor, dansuri care ard și pârjolesc orice persona menținută în prim plan.

Umbra este cel mai credincios companion fără de care puer aeternus se avortează pe sine la infinit.

Între momente, între bătăile de ceas aritmice, se află viata ce freamătă a fi trăită fără buzunare de siguranță, pe de a întregul, fără a mai astepta acea conjuctură lipsită de speranță și imposibilă care ar justifica apariția ființelor supranaturale, fără gânduri blocate, fără vinovății, fără,fără, fără…
În dansul ielelor de mâine se propagă iertări felurite, eliberarea jinduită de atâta amar de vreme, echilibrarea cercului, renunțarea la relații fuzionale neactualizate.
Pentru ca dacă aștepți numinosul să se manifeste este necesară o pierdere de sine ori a drumului, ca și când drumul și viața ta nu ar coincide în mod ironic.
Uneori apa vieții dă înapoi și libidoul caută obstinat moduri de reorientare, ferindu-se, ca de rachetele antigrindină, de lumea compensatoare a Thanatossului.

Nu e de ajuns să-ți consolidezi un Eu rațional conștient și să pretinzi că astfel conflictele interioare vor fi amortizate. Nu e de ajuns să spoiești cu var fațada crezând că șandramaua butaforizată va fi luată drept sine adevărat. Pentru a stăpunge stomacul dragonului, pentru a ieși din Marele Pește, e nevoie mai ales de umbra ta.
Sunt oameni care trăiesc într-un univers idilic al purității și luminii, refuzându-si or ignorându-și umbra, pierzând astfel orice plăcere și putere a apusului, dar nu din vina lor.

Încercând să fie copilul ideal, fata ideală, au putut de a lungul timpului doar să perpetueze un copil inocent ca sine central, ca o incapacitate de a ieși din doliul isteric al celui care încă păstrează fantasma relațiilor virginale cu părinții.
Pentru că astfel de persoane au fost forțate în copilărie să-și dezvolte un sine fals, construit pe identificări maniacale precoce cu bunicii și ceilalți adulți, fără să știe că au lăsat într-un colț al sinelui o ființă infantilă nedezvoltată care tânjește după lumea copilăriei,a infansului lipsit de griji sau ambivalență.
Pot vrea ceea ce trebuie? Act de gratie spune teologia, demontează supraeul infantil spune psihanaliza, trebuie să vrei ce trebuie spune societatea care cocoșează zilnic arhetipurile fertile.

Să avortăm copiii infertili ai interdicțiilor, să pășim pe drumul ce de astăzi se deschide spre libertate și fecund, scutură-te de hlamida veche a vinovățiilor și nu mai erotiza absențe… e timpul tău, al meu,al fiecăruia…dar separat.

Trage o gură de aer călcând hotărât pământul sub talpa ta, croiește noi și noi drumuri spre individualizare, fără rușine și nesiguranțe.
Finalmente doi e doi și copii eterni ai fiecăruia cresc nemaiștiind unii de alții.

Read Full Post »

Secunde întregi în care rămâi fără de gândire, când creierul tău nu se mai află la conducere sau poate se află și el la conducere, dar trupul tău se trăiește prin el. Când ești doar ochi, urechi, măsele, ficat și plămâni. E un fel de a exista prin a uita că exiști. Doar a uita. Când închizi ochii, cu siguranță omul din fața ta a dispărut și poate că nici nu mai există , nu?

Ce simți când uiți să mai gândești?

– mâinile și picioarele mele dansează tăcute fără de cortină

– ochiul se vede pe sine,

– libertatea nu e un drept, nici o alegere, e o stare de fapt.

Suntem atât de captivați de ideea de colivie încât uităm că natura ne-a făcut liberi. Fugim întreaga viață de lumină întocmai orbilor lui Sabato, suntem o congregație de orbi anemici ce fugim de-a lungul și de-a latul planetei doar pentru o destinație. Niciodată cea finală, sau cel puțin pe aceea nu o vom alege noi.

dasichh

 

Din păcate a spune ” Sunt liber” nu este decât o propoziție cu valoare de adevăr. ”Sunt liber” nici nu trebuie rostit, scris ori șoptit. ”Sunt liber” face parte din povestea aceea fabuloasă pe care o auzeai când erai copil: ” A fost odată ca niciodată, un om. El trăia și credea că trăiește, ceea ce din fericire pentru el nu-l făcea să vadă că trupul său se atrofia cu zi ce trece. Eu trăiesc, vorba aia, Cogito ergo sum ! , îi spunea creierul neîncetat. Până în clipa în care omul nu a mai auzit nimic. ”

Până atunci , mă întind pe pământul ud, mă bucur de energia lui și îl îmbrățișez ca pe cel mai frumos bun de preț pe care nu o să-l am niciodată. Mă bucur că nu posed nimic la fel cum mă bucură aerul crud al dimineții alături de tine.

Iar acum mă bucur de secundele minunate în care mintea mea a încetat să se mai dea drept mine.

Read Full Post »